ome

De-a lungul întregii istorii militare a omenirii, a existat o legatură strânsa între evolutia armamentului si dezvoltarea mijloacelor de protectie împotriva armamentului, adică a armurii.
Războinici au cautat mereu mijloace de a proteja zonele vitale, acest lucru ducând initial la aparitia scutului si mai apoi a coifului. Primele scuturi cunoscute din descrieri erau confectionate în întregime din lemn, iar primele coifuri cunoscute erau confectionate din plăcute de os cusute pe un suport textil sau din piele.
S-a descoperit un coif preistoric format din colti de mistret cusuti pe o caciulă de piele. De aici pană la inventarea armurii pentru corp nu a mai fost decât un singur pas. Metoda de a acoperi o bucată de material textil sau piele cu plăcute de os a fost folosita pentru confectionarea armurii de solzi, unul dintre cele mai vechi tipuri de armură cunoscută. Mai apoi s-a inventat procedeul de intărire a pielii prin opărâre cu apa, iar placutele de piele intărită prin acest procedeu au fost folosite extensiv la fabricarea armurii până în epoca medievală, iar în unele parti ale lumii, în special stepele asiatice, armura din plăcute de piele intărită a fost folosită pana la începutul secolului XIX.
In epoca bronzului (secolu XIV î.Hr.) au apărut si primele armuri de tip platosă care protejau corpul, acestea însă fiind foarte grele incomodau luptătorul. Un exemplu clasic de armură din epoca bronzului este armura hoplitului, luptatorul epocii elenistice, protejat de scut, coif de bronz, platosă de pronz si cnemidae, acestea din urmă fiind protectii pentru gambe confectionate tot din tabla de bronz.
Celtilor li se atribuie din secolul IV î.Hr. inventarea armurii de zale, mult mai mobilă si mai usoară. Pe teritoriul României s-au găsit 2 fragmente de tesăturî de zale, care datează probabil din secolul III î.Hr. situându-se astfel pe locul 2 în lume în cea ce priveste vechimea. [1]
Romanii au preluat acest tip de armură sub denumirea de lorica hamata, folosind-o in paralel cu mult mai cunoscuta armura din placi de metal, in general fier, numita lorica segmentata si cu o forma a armurii din placute de metal in forma de solzi, numita lorica squamata. Toate aceste tipuri de armura se pot vedea pe basoreliefurile columnei lui Traian si a altor monumente romane.
După destrămarea imperiului roman, armura de zale a coexistat mult timp cu armuri textile sau de piele. Din cauza costurilor ridicate de productie, era folosita doar de păturile sociale instărite. în timpul cruciadelor armura de zale, care a evoluat între timp de la o simpla vesta pana la un costum care proteja tot corpul, a devenit armura favorită a cavalerilor.
Dar protectia scazuta împotriva armelor cu loviturilor de impungere sau perforare cum ar fi sagetile de arcuri sau arbalete, precum si sulitele sau lancile, a dus la folosirea unor plăci suplimentare care se purtau peste armura de zale pentru a asigura o protectie mai bună.
Aceasta evolutie a reintrodus ideea mai veche a plăcilor atasate pe un suport textil sau de piele si dus la aparitia armurii numite "coat of plates", in traducere literală, "haina de plăci", care a evoluat mai târziu în armura numită "brigandina". In spatiul european s-a reintrodus si sa dezvoltat treptat platosa, care in secolul XV - XVI d.Hr. a atins apogeul.
Si in alte regiuni se foloseau plăci integrate armurii, pentru a proteja zonele vitale dar nu s-a ajuns la armuri complete, mai ales datorita stilului diferit de luptă a popoarelor respective, care puneau pret mai mult pe mobilitate decât pe protectie.
Aparitia si inbunătătirea armelor de foc in secolul XV, a fost elementul care a dus insă la un declin rapid a Placilor care nu au mai putut tine pasul cu puterea de perforare a glontului de archebuza si mai tarziu de muscheta.

Multumiri dl. Romulus Stoica cunoscut si ca Ioan Lupu cavaler al Ordinului Cavalerilor de Hunedoara email pentru sprijinul acordat la realizarea acestui site.

Dacă informatile gasite pe acest site au fost utile si doriti sa ma sustineti, o puteti face printr-o donatie la: